Povestea familiei Heike (Eiji Yoshikawa) – Recenzie cărți

Povestea familiei Heike este a doua carte pe care o citesc de la domnul Eiji Yoshikawa. Prima a fost Musashi, o istorie romanțată a mitului sau legendarului samurai, așa că știam la ce să mă aștept și în cazul ăsta. Un roman istoric captivant.

Povestea începe într-o familie de războinici din clanul Heike. În niciun caz nu era o atmosferă liniștită și solemnă, ci încordată și tensionată, într-un cuplu cu mulți copii în care ea îi reproșa, iar el accepta. Cine pica la mijloc?

Kyiomori, băiatul cel mare, care nu mai putea de rușine când era trimis de tatăl său să împrumute bani. Și se ducea la unchiul său care nu ezita deloc să-i scoată pe nas datoriile făcute în numele tatălui. El, de necaz, se oprea cu prietenul său la un bordel în drum spre casă. Și urma rușinea să te întorci acasă fără bani, să te certe îngrijitorul bătrân și tatăl să te aștepte până la orele dimineții. De nesuportat. Mai bine ți-ai lua viața, nu? Nu, pentru că Kyiomori este personajul central, un adolescent sărac, din tagma războinicilor și care ne va purta prin Japonia secolului XII.

Kyiomori trece prin nenumărate aventuri de-a lungul sutelor de pagini, în definitiv, cartea ne poartă din adolescența lui până la o vârstă înaintată. Un prim lucru interesant, a fost să fiu pus în fața faptelor eroice ale unor puști, pentru că băieții erau considerați bărbați încă de la vârsta de 16-17 ani. Și are sens dacă ne gândim că speranța de viață era mai mică, dar greutățile cu care erau împovărați, responsabilitățile și chiar necesitatea de-a intra în război în adolescență, mi s-au părut mai grele ca niciodată. Iar Kyiomori nu duce lipsă de astfel de încercări.

Una din primele aventuri ale lui Kyiomori a fost când a trebuit să țină piept unei armate de călugări războinici. Pe muntele Hiei erau multe temple și multe din acestea își antrenau oamenii până când deveneau luptători de temut. Călugării de pe vremea aia nu erau străini de corupție sau de război așa că felul în care Kyiomori a reușit să-i întoarcă din drum a rămas o faptă de vitejie care a reverberat în timp. Și zic asta pentru că întâmplarea asta o să fie amintită și zeci de ani mai târziu, când eroul nostru, avea să se confrunte din nou cu călugării războinici.

Chiar dacă personajul central este familia și destinul lui Kyiomori, cartea se dezvoltă și lateral, unde destinul câtorva personaje îl va însoți de la distanță. Mangoku, omul care a devenit călugăr în urma unei tragedii, pe cât de absurde pe atât de hotărâtoare pentru soarta lui, era chiar prietenul care-l ducea până-n casa de toleranță.

Asatori, născut într-o familie de muzicieni de la curte, și trimis de propriul tată să fie un ajutor loial împăratului înlăturat de pe tron, devine, peste ani și războaie, un medic devotat, care-și folosește cunoștințele să ajute persoanele sărmane.

Și să nu uităm de clanul Genji, un clan la fel de mare și poate chiar mai faimos decât Heike, dar soarta, la un moment, i-a pus față în față. Și sunt multe povești în care aflăm de împărați călugăriți, curse de cai, lupte de cocoși și războaie sângeroase. Nu vă faceți nicio iluzie, orice înfrângere era totală și plăteai cu mult mai mult decât doar viața.

Suntem purtați aproape prin toată societatea vremii acelea. O societate dominată de clanuri războinice, superstiții și comploturi. Încă nu suntem în perioada dominată de războaie a Japoniei, dar împărații sunt schimbați deseori (uneori fără nicio explicație) și instabilitatea politică naște conflicte, care lasă în urma lor niște persoane devastate și profund rănite. Și cine ar fi crezut, dar asta duce la alte războaie și e un cerc vicios din care doar familia Heike are de câștigat, aflându-se de fiecare dată de partea câștigătoare. Astfel ajunge Kyiomori unul din cei mai bogați și influenți oameni ai țării.

Mi se pare că domnul Eiji a făcut o treabă bună aici, arătând importante părți ale lumii de acum aproape 900 de ani, cu toate astea, lectura nu a fost la fel de captivantă ca la Musashi, probabil și pentru că aici au fost mai multe fire narative, unde a fost necesar să seteze mai bine cadrul și pentru ele, pe când în Musashi am stat aproape de erou toată cartea. Dar o parte foarte interesantă este adnotarea de final, ce-i aparține lui Fuki Wooyenaka Uramatsu.

Doamna Fuki a fost traducătorul cărții în limba engleză (ceea ce afli de pe net, nu din carte, că au uitat să dea contextul necesar ăștia de la Polirom) și ea face niște completări foarte interesante. De exemplu, aflăm că ce citim noi aici este, într-o mică sau mare parte, o versiune diferită de cea originală, făcută mai mult pentru publicul occidental. Desigur, autorul și-a dat consimțământul pentru toate modificările aduse, dar mi s-a părut interesant că nu au avut încredere în noi să citim aceeași carte ca niponii. Nu cred să fie mari diferențe, în special de esență, ci doar de substanță, dar nu o să știm niciodată.

Partea cu adevărat interesantă din ce spune doamna Fuki este inspirația cărții, și anume Povestea familiei Heike, o epopee scrisă la începutul secolului 13, adică undeva cu 30-40 de ani când se încheie povestea domnului Eiji. Kyiomori într-adevăr a existat și a dus familia Heike în culmea puterii, dar domnul Eiji îl lasă victorios, ceea ce-a fost, dar povestea familiei lui nu este de succes pe mai departe. Această adnotarea a doamnei Fuki a dat atât de multă claritate și context, încât a reușit să-mi ridice impresia pe care o aveam despre carte.

Dacă ești cât de cât pasionat de istoria Japoniei sau ai habar de evenimente din istoria țării, cartea asta o să-ți placă. Societatea japoneză s-a dezvoltat pe niște piloni pe care-i vedem de-a lungul sutelor de ani, dar asta nu înseamnă că n-au existat personaje impresionante în istoria ei, personaje care au cutezat să se lupte cu status-quo-ul și uneori să dea o altă turnură istoriei. Kyiomori nu doar că a ajuns un om foarte însemnat și puternic, a reușit să tragă după el tagma războinicilor. Aristocrații nu-i vedeau deloc ca pe niște egali și erau tratați pe măsură.

Varianta pe care am citit-o eu este de la editura Polirom, colecția Top10+, tradusă din limba engleză de Lorena Lupu, ediția din 2023. Nu pot să mă plâng de ce-au făcut aici, mi se pare o treabă foarte bună. O să mă gândesc pentru mult timp totuși, cum o arată versiunea în japoneză.