High School DxD – Recenzie Anime

High School DxD este adaptarea anime a seriei de Light Novels cu același nume, serie unde Ichiei Ishibumi s-a ocupat de poveste și Miyama-Zero de tot ce înseamnă parte artistică.

Da, da. Ați citit bine. Recenzia anime-ului High School DxD. Eu, care sunt împotriva a tot ce înseamnă fanservice. Eu, care rar halesc ceva ecchi. Nu știu exact cum am ajuns să mă uit la acest anime. Poate dorința de a vedea altceva. Sau poate voiam să-mi ies cumva din zona mea de comfort.

Totuși, ce-i drept, să spui că High School DxD e doar despre fanservice, țâțe și buci e o prejudecată. Trebuie să fii ignorant să crezi asta, iar eu am fost foarte ignorant. Surprinzător, chiar mi-a plăcut primul sezon. Cum am spus și pe Discord, dacă nu ar fi plin de elemente ecchi, High School DxD ar fi chiar un anime foarte bun. Devine obositor ca la fiecare respirație să vezi un cadru cu sâni, dar presupun că asta vinde.

Povestea pe care vrea să o vândă High School DxD

High School DxD îl urmărește pe Issei Hyoudou, un adolescent periculos de curios… mai exact, cu gândul la fete și mai ales la… sâni. Acum, pot înțelege comportamentul lui și pe cel al prietenilor lui. În perioada adolescenței zburdă hormonii în noi, ceva senzațional. Problema e că Issei nu reușește (deloc) să nu gândească cu celălalt cap.

Revenind, viața lui ia o întorsătură când o fată aparent obișnuită îi cere să iasă cu ea la o întâlnire, totul ca mai târziu Issei să descopere că ea este un înger căzut, înger care îl atacă mortal. Spre surprinderea lui, Issei este readus la viață ca demon de Rias Gremory. Întâmplarea aceasta e punctul care dă efectiv startul poveștii. E acel element declanșator. Ar fi fost foarte amuzant ca Issei să o refuze pe sărmana fată și anime-ul să se termine după 10 minute.

Oricum, povestea nu e absolut deloc revoluționară și urmează formule tipice genului: harem clasic, momente ecchi, și scene de acțiune previzibile. Ah, da. Și țâțe, țâțe, țâțe. Totuși, anime-ul se remarcă prin faptul că demonii sunt portretizați ca „eroi”, iar, cumva, Dumnezeu este antagonistul. Sau, mă rog, e un semiantagonist.

N-am să mint, am plâns la anime-ul acesta. Cel puțin la ultimele episoade care au fost cele mai emoționante. Mai ales în ultimele 2 episoade pompa inima în mine de emoție. Nu vreau să dau prea multe spoilere, dar când am auzit că Rias e promisă cuiva am înnebunit. Mai ales după episodul când Rias îi mărturisește lui Issei că ea face totul ca urmașă a clanului Gremory, dar vrea să se căsătoarească drept Rias. Adică să se căsătorească cu cine vrea dânsa, nu cu cine i se impune.

Dar momentul de înainte de final, când Issei își vinde brațul pentru a primi mai multă putere de la Gheara Sacră… Băiatule, cam nebunie. Să-ți dai o bucată de corp cu speranță că o să ai parte de o bucată de țâță, nu știu ce să zic. Și eu sunt însetat, dar nici așa.

Revenind, momentul final când Issei întrerupe nunta lui Rias și o salvează e finalul perfect de sezon. Mai ales când pleacă împreună pe un dragon(?). Chiar am plâns de emoție și de fericire acolo.

Personajele

Iubesc personajele, dar le și urăsc. Pe toate, mai ales pe cele din primul sezon. Chimia lor este absolut superbă. Îl avem pe Issei care este perversul grupului și imediat cum vede o bucată de sân înnebunește, dar modul lui de gândire pervers îi oferă puterea de care are nevoie în lupte.

Rias e… ăm… nu știu exact. E frumoasă și cam atât. Mi se pare că eșuează la capitolul conducere, dar modul ei de a se comporta cu membrii grupului pe care-l conduce îi oferă un plus. Spre deosebire de președinta consiliului care e foarte înțepată, Rias se comportă exemplar cu sclavii ei. Mereu face în așa fel încât să-i motiveze într-un fel sau altul, dar nu are abilități de lider.

Să nu uit de Akeno care e cel mai simplu și plictisitor personaj. Da, e ca lumea că se joacă cu fulgerele ca Zuko, dar n-are nici măcar un element special. Dacă Akeno ar fi apărut doar într-un episod, era cel mai ușor de uitat personaj.

Asia Argento. Acum mai vorbim. E personajul meu favorit din anime. Pe lângă faptul că e foarte inocentă, faptul că a renunțat într-o oarecare măsură la credința în Dumnezeu ca să trăiască mai departe ca demon și sclav al lui Rias mi se pare superb. Și dintr-un oarecare punct de vedere pot să înțeleg. Când moartea te trage după dânsa, dar Satana îți oferă șansa să mai trăiești, parcă ai accepta să-ți vinzi sufletul.

Kiba Yuuto. E gay sau asexual. Asta sau este foarte disciplinat. E un personaj foarte neutru, lipsit de emoție în majoritatea timpului. Nu prea ai ce spune despre el. Mă rog, ar fi în sezonul următor.

Koneko. Cel mai bun personaj din High School DxD și punct. Calmă, dar și când o calci pe coadă… Îmi aduce aminte de Saitama la cum te nenorocește dintr-o singură lovitură.

Chiar dacă fiecare personaj are plusurile și minusurile lui, mi se pare foarte simpatic modul cum toate acestea se combină și oferă o armonie plăcută anime-ului.

Animația din High School DxD

Despre animație nu sunt prea multe de spus, sincer. E fix ce te aștepți de la un anime ecchi. Camera pusă în unghiuri care să prindă cât mai mult din formele fetelor, ochii fermecători, nu ca ăștia:

Scenele de luptă, totuși, sunt intense, chiar dacă uneori animația aia fluidă, sosul ăla care face totul să fie bine, e înlocuită de cadre mai mult sau mai puțin statice.

Ah, da, să nu uit: ȚÂȚEEEE!

Coloana sonoră

Let’s talk quality. Unul dintre cele mai puternice puncte ale seriei este coloana sonoră. Opening-ul te prinde. Și ca să înțelegeți, eu nu ascult deloc muzică rock. Eu sunt cu alte genuri, genuri pe care dacă le-aș enumera aici aș fi crucificat, dar opening-ul îmi place maxim.

Numele ending-ului, Study x Study, mi se pare destul de ironic un pic. High School DxD NU este un anime despre studiere. Totuși, spre deosebire de opening, ending-ul e mai alarmant, îți pune sângele în mișcare.

Bineînțeles, mai avem și elementele sonore de pe parcursul episoadelor, elemente pe care le auzim în lupte. Acestea accentuează perfect momentele alea tensionate de care tot spun.

Perspectiva asupra High School DxD

Cum am spus la început, nu are sens să începi anime-ul doar pentru elementele ecchi. Da, ele există, dar sincer povestea e chiar foarte bună și pare să se îndrepte într-o direcție interesantă. Asta, plus personajele care sunt cum sunt, unele cu mai multe plusuri, altele cu mai puține, și totul combinat cu întreg conflictul între Demoni, Îngeri Căzuți și Dumnezeu fac anime-ul să fie unul mai mult decât mediocru.

N-am să mint, ca o persoană oarecum credincioasă, pe mine anime-ul ăsta m-a prins tocmai pentru că mi s-a părut interesant să văd cum Dumnezeu nu e personajul principal. Nu intru acum în detalii despre religie și credință pentru că nu ăsta e rostul articolului. Spun doar că tema e destul de complexă, dacă e să despici firul în 4.

Deci, ne uităm sau nu ne uităm la High School DxD?

Da, clar. High School DxD este un anime al contrastelor, ca să spun așa. Absurd, pe alocuri amuzant, un pic (mai mult) clișeic, inventiv și intens. E departe de perfect, nu e o capodoperă. Ar fi fost aproape de foarte bun dacă nu era atât de mult fanservice. Știu că mă repet, dar ăsta e adevărul. Fanservice-ul nu aduce deloc plus valoare asupra a nimic. Nici asupra poveștii, a personajelor, nimic. Da, pot spune că perversiunea lui Issei îl ajută să devină mai puternic, pentru că are un scop absolut deloc nobil.

Oricum, eu i-am dat anime-ului nota 8 pe MyAnimeList.

Episoade speciale și OVA-uri

Le-am văzut. OVA-urile sunt bune, continuă povestea interesant, dar episoadele speciale sunt cel mai prost lucru văzut. Am rămas dezamăgit pentru că în acele episoade s-a stricat tot ce s-a clădit într-un întreg sezon. Nu tu emoție, nu tu chimie, efectiv borderline hentai.

OVA-urile merită văzute, episoadele speciale nu.