Close
Recenzie Anime – Usagi Drop

Recenzie Anime – Usagi Drop

Usagi Drop este un anime pe care l-am văzut în timpul provocării cu un anime pe zi. Anime-ul are un singur sezon și 11 episoade, la baza acestora stă manga cu același nume, creată de Yumi Unita.

Înainte de a începe, doresc să atenționez cititorii că nu mă fac responsabil dacă am distrus experiența vizionării anime-ului prin posibilele spoilere.

În anime ni se prezintă o poveste destul de interesantă:

Daikichi Kawachi este un burlac de 30 de ani care are o slujbă respectabilă, dar este foarte rătăcit și nu are niciun scop în viață. Când bunicul său moare brusc, Daikichi se întoarce la casa familiei pentru a-și vedea bunicul cum este condus pe ultimul drum. Când ajunge, Daikichi întâlnește o fetiță misterioasă, fată ce poartă numele Rin. Spre surprinderea lui, Rin este fetița ilegitimă a bunicului său. Odată cu moartea bunicului, apare problema adoptării lui Rin, aceasta nefiind dorită de nimeni, dar chiar și așa, Daikichi o adoptă.

Recunosc, am avut câteva prejudecăți asupra anime-ului și am crezut că e o poveste foarte tristă, dar, de fapt, anime-ul este unul foarte drăguț de la prima secundă până la ultima. Usagi Drop este un anime care vrea să te facă fericit.

Notă opțională

Chiar dacă este un anime scurt, a fost adaptat doar ce a fost bun din manga. De ce spun asta? Ei bine, motto-ul creatoarei seriei manga, Yumi Unita este: „Dacă nu există incest, nu este bine.”. Ce înseamnă asta mai exact? După capitolul 24 din volumul 4, atunci când s-a încheiat anime-ul, povestea înaintează cu 10 ani, iar Daikichi și Rin se îndrăgostesc. Oricum, nu sunt aici să critic manga, ci doar fac o recenzie a anime-ului.

Povestea anime-ului este destul de alambicată, iar simplul fapt că Rin este fiica bunicului lui Daikichi, complică foarte mult lucrurile, iar Rin este, teoretic, mătușa lui Daikichi, chiar dacă are doar 6 anișori.

Rin este o fată timidă care iubește să gătească pentru Daikichi, iar Daikichi este o persoană care nu prea are capul pe umeri, dar chiar și așa, încearcă să devină un om matur pentru a putea avea grijă de Rin. Dinamica celor doi este distractivă și, cel mai important, credibilă. Câțiva pași la stânga și totul s-ar fi dus pe apa sâmbetei, iar anime-ul ar fi fost un dezastru, deoarece relația lui Rin și a lui Daikichi țin anime-ul viu.

De asemenea, de multe ori, Daikichi apelează la ajutorul mamei sau surorii lui pentru diferite lucruri precum înscrierea la școală.

Apar și clișeele tipice anime-urilor de acest gen:

  • Cumpără haine noi pentru copil
  • Ai grijă să-l duci mereu la școală
  • Hrănește-l

Și să nu uităm de faptul că, de cele mai multe ori, copilașii nu pot înțelege faptul că ai doar un părinte în loc de 2.

Usagi Drop

Chiar dacă în general nu prea mă atrag anime-urile din genul Slice of Life, Usagi Drop a reușit să-mi mențină interesul, și cred că acest lucru a fost posibil datorită lungimii anime-ului și a poveștii. Îl recomand, e anime-ul perfect pe care-l poți vedea într-o zi ploioasă sau când te plictisești.

Nu am urmărit ”episoadele speciale”.

Teorie:

Cred că mama lui Rin este reprezentată în anime de autoarea seriei manga.

1 thought on “Recenzie Anime – Usagi Drop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *