Privitorul este aruncat încă de la început într-o baie de sânge. O singură persoană face un masacru, ca mai apoi să fie eliminat de o unitate specială de luptă. Avem niște promisiuni aici. Una, că este pentru copii mai mari, a doua, că oamenii din universul ăsta se confruntă des cu astfel de situații. Când am început anime-ul nu aveam așteptări prea mari. Tot ce știam despre Cyberpunk, jocul, era că a fost plin de bug-uri la lansare, apoi după ceva timp că a izbucnit un scandal cu o firmă de prin Cluj. Dar am zis să-i dau o șansă și nu am făcut deloc rău.
Mi-a plăcut în primul rând că melodia de la început e foarte tare. Din zece episoade cred că am sărit-o de două ori, dar în rest am lăsat-o să mă încânte. Apoi au fost culorile. Aici au făcut o treabă foarte bună în opinia mea. Au reușit să introducă o țâră de neon în fiecare culoare, suficient cât să se simtă, dar fără să fie deranjant în vreun fel. Luminau noaptea într-un fel nemaipomenit, iar când acțiunea era „pe timp de zi” elementele arhitecturale și mașinile, locurile, te băgau foarte bine în atmosferă. Știai că erai într-o lume cyberpunk, fără să-ți zică cineva asta. Și dacă la un caz tot nu îți dai seama de asta, atunci sloturile din gâtul oamenilor ar trebui să-ți dea de înțeles.
Acțiunea este construită în jurul lui David, băiat care este cel mai sărac din cea mai bogată școală din oraș. Nu are nici de unele, iar ceilalți elevi nu-l lasă să uite asta vreo secundă. Pentru că nu are bani să-și cumpere soft-ul cerut de școală, îl piratează, iar când încearcă să-l folosească, reușește să ardă serverele. Produce o pagubă mare, iar directorul o invită pe maică-sa la o discuție nu tocmai plăcută, despre exmatriculare. Pleacă amândoi, după ce promit că o să acopere costurile și în drum către Night City, orașul unde le ai pe toate sau nimic, are loc o discuție aprinsă. David vrea să renunțe, maică-sa nu îl lasă. Când a văzut că argumentul cu viitorul strălucit, care-l așteaptă după absolvire, nu merge, scoate arma secretă și anume șantajul emoțional. Ea de ce se chinuie atât? Pentru ce face tururile alea lungi? Pentru David, normal, doar că de aici totul merge foarte prost în viața lor.
David o să ajungă într-o situație disperată, fără bani, fără un pic de ajutor, dar cu un implant despre care știe că e de sorginte militară. După prea puține ezitări, decide să-l folosească. Doctorul îl asigură că o să moară dacă și-l implantează, dar David este sigur pe el. Supraviețuiește operației, se duce glonț la școală și se răzbună pe nemernicul care-l bătuse cu două zile în urmă. Era sigur că o să fie exmatriculat și că viața lui, așa cum o știa el, luase sfârșit. Doar că întâlnește o fată care-i deschide ochii și îi arată cât de frumos este să te plimbi pe lună. Era frumoasă și nu semăna cu nimic din ce cunoscuse. Singur, rănit, fără nicio direcție în viață, doar cu un implant în spinare și speranță în ochi, iar dintr-odată apare o fată care-i arată viitorul. Doar că este trădat și de ea și din nou se regăsește într-o situație disperată.
Nu mai vreau să continui cu povestea din anime, dar începe foarte bine. David este un băiat cu care rezonezi foarte ușor și devii empatic. Per total, cred că anime-ul se așeza mult mai bine dacă avea vreo două episoade în plus, unde puteau să-și ia timp și să pună câteva indicii pentru ce avea să urmeze. La un moment dat am simțit că au dat totul pe repede înainte și că a trebuit să-mi pun centura bine, pentru că nu mă așteptam la evoluția lucrurilor, până la final.
Un lucru care-mi place mult la anime-uri, în general, este că își iau timp să explice lucrurile. De exemplu: abilitățile de luptă cu nume, care fac un anumit lucru și sunt explicate în timpul luptei. Sau dacă vreți, în Kuroko no Basket, sunt explicate regulile sau de ce o mișcare e atât de specială, în timpul meciului. Aici nu ai parte de așa ceva. Nu ți se explică nimic, iei totul de-a gata și dacă ai întrebări, presupun că răspunsul este să te joci. Mi-am dat seama de lipsa asta pe la episodul trei și m-am gândit că o să mă deranjeze mai mult. De fapt, aproape că nu am fost deranjat, nu aveam timp să respir de câte lucruri se întâmplau. Infodump-ul a fost înlocuit în totalmente de bătăi, țâțe bionice și multe, multe alte lucruri mai interesante.
La final, pe lângă îndemnul de-a urmări seria, vreau să arunc un mic comentariu, personal și neinformat. Din ce știu, după ce a apărut seria, jocul a ajuns din nou pe locul unu pe Steam, sau pe unde se vinde. Lumea a luat asta ca un succes, deși ulterior am aflat că numărul de vânzări de acum a fost cu mult sub numărul de vânzări făcute la momentul apariției. Nu pot să-mi dau seama cât de mare a fost profitul, sau dacă a fost vorba de un profit aici. Știu că la un moment dat m-a bătut gândul că poate aș încerca și eu jocul, dar mi-a trecut. Se poate ca pentru alții, impulsul inițial să fi fost de ajuns, dar ce vreau să spun este că dacă scopul a fost reclama, atunci a fost cea mai bună reclamă pe care puteau să o scoată pentru consumatori. E un produs solid, care stă în picioare singur, și de altfel, din ce am înțeles, nu este concentrat pe acțiunea jocului. Mi-a plăcut, l-am devorat de cum a apărut și dacă aveți ocazia nu ezitați. Îl găsiți pe Netflix.