Când am deschis anime-ul primul lucru care mi-a sărit în ochii a fost stilul de desenat. Personajele arătau ca în JoJo’s Bizarre Adventure. M-am întrebat dacă chiar au voie să facă asta, iar puțin mai târziu am văzut ceva care m-a făcut să deschid Google și să aflu care e treaba cu anime-ul ăsta. Să vă spun ce am aflat.
Thus Spoke Kishibe Rohan este desenat de către Hirohiko Araki, adică cel care a făcut seria Jojo. Așa se explică de ce personajele păreau gata oricând să facă leruleruleru și totodată de ce personajul principal avea un avatar. Capitolele au fost publicate pe o perioadă lungă, din 1997 și până în 2018, dar în anime au fost transpuse doar 4 din acele povești.
Și despre ele o să vorbim, pentru că la anime ne-am uitat. Personajul central este Kishibe Rohan care profită de lumina reflectoarelor în seria asta. Este un scriitor de manga și trebuie să știți despre el că a rămas falit după o investiție pe care a făcut-o doar ca să afle anumite lucruri. De ce și-a dat el toți banii să cumpere acel lucru? El trăiește pentru arta lui și vrea să simtă real orice experiență ca să o transpună cât mai fidel în manga. Trăiește pentru experiențe și cam despre asta o să fie și anime-ul.
Fiecare episod începe cu Kishibe la o cafenea unde este acompaniat de către un personaj cârjă, care apare câteva momente și să dea curs poveștii principale. Discuția inițială îl face pe personajul principal să-și aducă aminte de o anumită întâmplare petrecută în urma căutărilor lui și să o relateze. Poveștile au de toate. Sunt și sinistre și amuzante și te pun puțin pe gânduri, și te mai fac să te gândești: uite ce idee bună, ție cum de nu ți-a venit ?A fost ceva nou pentru mine și ceva foarte ușor de consumat pentru o seară liniștită. Sunt doar patru episoade mari și late și mi-am dat seama de lucrul ăsta doar când s-au terminat. Mi-ar fi plăcut să văd mai multe și din zvonuri s-ar putea să mai vină ceva în viitor, dar seria a fost publicată pe Netflix, cei care mai au destule restanțe.
Ca o mică concluzie, seria este bună și antrenantă, fiecare episod reușind să te captiveze și, cel puțin pentru mine, să aducă o doză bine administrată de râs, dar încă odată să-mi confirme că anime-urile nu sunt doar kawaii, ci mai sunt și sumbre pe alocuri, dar atâta timp cât imaginația debordează, așa să fie.