Jocul NieR: Automata va primi o adaptare anime

Livestream-ul aniversar cu numărul 5 al jocului NieR: Automata a anunțat că jocul va primi o adaptare anime. De producție se ocupă cei de la Aniplex (Fullmetal Alchemist: Brotherhood, Sword Art Online, Kimetsu no Yaiba).

Dezvoltat de către cei de la PlatinumGames, jocul NieR: Automata a fost publicat de către Square Enix pe PlayStation 4 în Japonia în luna februarie a anului 2017, urmând ca apoi să-l distribuie în America de Nord și în Europa.

Jun Eishima a scris un Light Novel de trei volume, aceasta întâmplându-se sub supravegherea lui Taro Yoko, regizorul jocului între August 2017 și Iulie 2018.

Poveste joc NieR: Automata

La mii de ani distanță de întâmplările din NieR, povestea se învârte în jurul unui război între androizii rămași ai umanității și o armată de mașini invadatoare dintr-o altă lume. Irupția lor inițială a determinat populația Pământului să fugă pe Lună. Pentru a recupera planeta, omenirea a format echipa „YoRHa”, o unitate de droizi de luptă. În ciuda faptului că nu au emoții sau nume reale, aceștia pot fi identificați prin atitudinea fiecăruia.

Leave a Comment