Close
Anime-uri cu și despre gangsteri

Anime-uri cu și despre gangsteri

Un bărbat îmbrăcat în negru, cu un trabuc în gură și o cicatrice urâtă pe față, cu o aură intimidantă. Cam așa crezi că arată un gangster, nu? Deși este adevărat, în universul anime-urilor nu este o caracteristică universală a gangsterilor. Permite-mi, aventurierule, să-ți prezint câteva anime-uri cu gangsteri.

Poate ai vrut întotdeauna să fii unul, să nu mergi la școală și să-i asculți pe acei profesori plictisitori, să ai propriile combinații, exact ca Tony Montana.

Înainte de a începe, doresc să precizez că nu încurajez fumatul și alte acțiuni prezente în anime-urile de mai jos.

Anime-uri cu gangsteri – Gangsta.

anime-uri cu gangsteri

Nicholas Brown și Worick Arcangelo sunt cunoscuți ca ”Handymen” în orașul Ergastalum. Aceștia sunt contactați atât de băieții buni cât și de cei răi pentru treburi pe care nimeni altcineva nu le-ar putea face, nimeni în afară de Nicholas Brown și Worick Arcangelo.

La scurt timp, aceștia o iau în bandă pe Alex Benedetto, o femeie de moravuri ușoare ce trebuie să fie ucisă de cei ce nu o doreau în oraș.

Odată cunoscut ca fiind un adăpost pentru persoane cu super-puteri, orașul se transformă într-un iad.

Anime-ul Gangsta a fost produs de studio-ul Manglobe și are 12 episoade.

Jormungand

anime-uri cu gangsteri

Crescut pe un teritoriu unde războiul are loc continuu, Jonathan ajunge să urască armele și pe toți care au legătură cu ele. Chiar și așa, soarta are altceva planificat pentru el, băiatul ajungând bodyguard pentru Koko Hekmatyar, un traficant internațional de arme.

Inițial, Koko a dorit să fie pace-n lume, dar a apucat-o pe un drum îndoielnic, acum fiind continuu urmărit de diferiți asasini, CIA și de autoritățile internaționale, iar Jonathan împreună cu ceilalți paznici trebuie să-l păzească pe Koko cu prețul vieții lor.

Anime-ul Jormungand are 2 sezoane, fiecare a 12 episoade și a fost produs de studio-ul White Fox.

Banana Fish

anime-uri cu gangsteri

Aslan Jade Callenreese, cunoscut drept Ash Lynx a fost luat de pe străzi și crescut de Dino Golzine. Acum, având 17 ani, Ash are propria sa bandă. Băiatul este intrigat de ”Banana Fish” așa că face orice pentru a-l găsi. Între timp, cât Ash se află la barul său, se întâlnește cu doi fotografi japonezi și este pândit de către oamenii lui Dino. Aceștia îl răpesc pe prietenul lui Ash, Skip, și pe Eiji, unul dintre fotografi.

Anime-ul Banana Fish are un singur sezon format din 24 de episoade și a fost produs de studio-ul MAPPA.

Anime-uri cu gangsteri – 91 Days

anime-uri cu gangsteri

Trauma asistării la asasinarea propriei familiei de către familia Vanetti, l-a bântuit pe Angelo Lagusa încă din copilărie și fiind singurul supraviețuitor, acesta își schimbă identitatea, devenind Avilio Bruno.

După mulți ani, băiatul primește șansa să-și răzbune familia după ce a primit o invitație misterioasă de a se întoarce în orașul care i-a marcat viața.

La sosire, se întâlnește cu fiul lui Vanetti, Nero, și se împrietenește cu el, iar de aici începe clasica poveste cu răzbunarea.

Anime-ul 91 Days are un singur sezon format din 12 episoade și a fost produs de studio-ul Shuka.

Black Lagoon

black lagoon

Roanapur este un oraș unde ilegalitățile sunt ceva normal. Rokurou Okajima este un om de afaceri din Japonia ce se află într-o călătorie de afaceri în Asia de Sud-Est, dar viața lui avea să se schimbe când a fost răpit de un grup de mercenari, grup numit Black Lagoon. Frustrat de viața mizerabilă pe care a început să o ducă și fiind trădat de toți, acesta decide să se alăture grupului, începând o viața nouă împreună cu aceștia.

Anime-ul Black Lagoon a fost produs de studio-ul Madhouse și are două sezoane, primul de 24 de episoade și al doilea de 12.

Bonus că ai rămas până aici:

Black Lagoon

1 thought on “Anime-uri cu și despre gangsteri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *