Am zis să scriu ceva mai lejer astăzi pentru că nu simt să scriu încă o recenzie. Deși am terminat sezonul 2 din High School DxD (mă rog, mai am OVA-ul), parcă o recenzie aș scrie zilele viitoare când mai vine un alt articol. Oricum, vă las cu articolul.
Stăteam la birou savurându-mi ceaiul de tei îndulcit cu o linguriță de miere de albine și deodată m-a lovit o tristețe profundă. Și mie nu-mi place să am ceva și să nu știu care e factorul declanșator. Indiferent că e vorba de boală, de lipsă de bani, orice. Dacă am ceva, vreau să știu cauza.
Problema e că nu știam exact de unde provenea acest sentiment. Au început să răsune vorbe spuse de diverși indivizi, să mă gândesc că poate sunt trist și frustrat, poate începusem, inconștient, să mă gândesc că astăzi sunt, iar mâine pot fi. Poate, poate, poate.
Și deodată m-a trăsnit! Începusem să recunosc sentimentul. Nu era tristețea aia când pierzi bani, când rămâi fără țigări, când îți aduci aminte de o dragoste eșuată. Nu, nu. Era ceva mai profund. L-am mai avut de câteva ori.
Mi-am dat seama că e din cauză că acuș termin anime-ul pe care îl urmăresc. Oricât de stupid ar părea, nimeni, dar absolut nimeni, nu-mi poate spune că nu a simțit o tristețe apăsătoare când a realizat că acuș termină un anime care îi place.
Poate că nu e vorba neapărat că se termină. E mai mult despre rutină. După ce ai inclus niște personaje, fie ele și fictive, în rutina ta, să simți că ziua următoare acele entități dispar din rutina și nu vei mai avea contact cu ele e oarecum trist.
Am mai avut sentimentul ăsta cu Akame ga Kill, Neon Genesis Evangelion, Regele Shaman și acum cu High School DxD. Nu știu de ce nu pățesc așa cu toate anime-urile care-mi plac (de exemplu am detestat Akame ga Kill) sau care mi-au plăcut.
Acum poate veni cineva cu argumentul ăla cu ”da, dar nu e ca și cum nu poți urmări din nou anime-ul ăla cândva”. Și e adevărat, într-o oarecare măsură, dar niciodată nu e la fel ca prima oară. Dacă citești o carte de două ori, evenimentele sunt aceleași și duc la același final, nu se schimbă nimic. Da, poate observi chestii pe care nu le-ai observat prima oară, dar lovitura nu e atât de profundă.
Poate se așteaptă cineva să dau niște metode de a atenua acest așa-numit ”post anime depression” și chiar ar fi câteva metode:
Somn, somn, somn, somn
Nu poate veni nimeni, nici Dumnezeu, nici nimeni să-mi zică mie că un somn nu face bine. Mai ales când ești mai matur tânjești după un somn bun. Cel puțin eu știu că o fac.
Citește ceva legat de respectivul anime
Verifică Manga Updates și vezi până unde adaptează anime-ul seria manga, sau care o fi materialul sursă după care s-a făcut anime-ul. De asemenea, există enșpe milioane de miliarde de site-uri și platforme de fan fiction. Trebuie să fie ceva și pentru tine, dacă nu, fă tu un fanfic. Imaginația e limita.
Vezi anime-ul din nou
Este o vorbă foarte bună în popor care zice cam așa: ”am spus o minciună atât de mult încât am ajuns să o cred”. După ce ai terminat anime-ul, dă-i un rewatch. Și din nou. Și din nou. Și din nou. Până te saturi.
Nu încerca să umpli voidul cu altceva
Asta e contraindicat, cumva. Toată lumea recomandă să vezi mai multe anime-uri pentru a uita de anime-ul după care suferi. E ca și cum te-ai lăsa de fumat și ai înlocuit fumatul cu alcool-ul. Da, ai scăpat de o problemă, dar te-ai ales cu alta. E stupid. Până la urmă și despărțirea de un anime e o rană. Mai bine o lași să se vindice natural decât să o adâncești cu alte anime-uri. Poți garanta că dacă te uiți la alte anime-uri nu o să pățești la fel? E un cerc vicios.
În fine, acestea fiind spuse, cred că depinde și de cum vezi anime-ul. De exemplu, am văzut Chainsaw Man într-o zi și n-am simțit nici măcar o secundă că sunt trist că s-a terminat. Eram mai mult nepăsător. Poate pentru că am văzut anime-ul în grabă la rugămintea unor prieteni și n-am apucat să-l diger prea bine.
În schimb, la anime-urile pe care le-am enumerat mai sus, chiar sunt prins, captivat, sunt investit, cum s-ar spune. Și nu le dau gât, le mai las un pic timp de procesare, să asimilez ce s-a întâmplat.
Din fericire, experiența asta nu e unică. Fiecare otaku a trecut/trece/va trece prin așa ceva cândva. Și e firesc. Anime-urile sunt și o formă de divertisment făcute să ne producă o stare de bine.
Așadar, cred că după ce termin cu OVA-ul ce urmează după sezonul 2 din High School DxD, o să iau o mică pauză de la acest anime. Măcar o lună, ca să nu-l termin prea repede.
