Sindromul Dragon Ball Z – obsesia pentru puteri exagerate în anime
De la primele transformări Super Saiyan până la distrugerea planetelor cu un singur atac, Dragon Ball Z a redefinit ideea de „putere” în anime. DBZ a creat și un model narativ care avea să fie replicat obsesiv: personaje din ce în ce mai puternice, lupte tot mai spectaculoase și o escaladare constantă a abilităților, uneori în detrimentul poveștii sau al dezvoltării personajelor. Acest fenomen, Sindromul Dragon Ball Z, a influențat profund numeroase anime-uri apărute ulterior, unde puterile exagerate ajung să fie elementul central, nu doar un instrument al narațiunii.
Sindromul Dragon Ball Z – obsesia pentru puteri exagerate în anime

Inazuma Eleven
Dacă o parte din farmecul anime-urilor cu superputeri constă în faptul că sunt ridicole, atunci Inazuma Eleven s-ar putea să nu fie pe gustul tău, deoarece seria abordează conceptul de fotbal cu toată energia și intensitatea pe care o folosește Dragon Ball Z în absolut orice moment.
Seria Inazuma Eleven a început ca un joc video, și nu ca un simplu copy-paste de tip FIFA. Practic, îi prezintă pe niște elevi de gimnaziu plini de patos jucând fotbal, dar cu toate puterile fantastice pe care le pot aduce laolaltă JRPG-urile și elementele fastice prezente în anime.
Astfel, deși mai poți savura din când în când și ceva fotbal propriu-zis, majoritatea oamenilor se uită la Inazuma Eleven pentru a vedea personaje care fac lucruri precum invocarea unor tornade de foc din intensitatea șutului sau transformarea unui tackling într-un adevărat sport sângeros.
Bleach

Ichigo Kurosaki este un simplu licean — până în momentul în care descoperă că poate vedea fantome. Într-o noapte fatidică, liniștea familiei sale este spulberată de apariția unui Hollow, un spirit corupt care devorează suflete. În mijlocul haosului, Ichigo luptă alături de Rukia, un Shinigami apărut din senin, iar împreună reușesc să oprească amenințarea.
Dar victoria are un preț. Rukia este grav rănită și, pentru a supraviețui luptei, își sacrifică propriile puteri, transferându-le lui Ichigo. Într-o clipă, viața lui se schimbă pentru totdeauna.
Aruncat într-o lume ascunsă oamenilor obișnuiți, Ichigo este forțat să înfrunte acești Hollow, Shinigami și alte forțe necunoscute, fără a bănui încă amploarea adevăratei amenințări. Pe măsură ce luptele se intensifică, el descoperă că în adâncul său se află puteri devastatoare — capabile să distrugă totul… sau să-l distrugă pe el.
Naruto Shippuuden

Naruto este un clasic al genului acțiune și se potrivește la perfecție acestei liste. Deși anime-ul original suferă din cauza cantității mari de fillere, fie că le sari, fie că le înduri, acest lucru face ca Shippuuden să fie cu atât mai satisfăcător. Cu personaje mai mature și mai puternice, seria pregătește terenul pentru confruntări cu adevărat memorabile, iar într-o lume plină de ninja, exact despre asta este vorba.
Sindromul Dragon Ball Z – One Punch Man

Ultimul anime, dar nu cel din urmă este One Punch Man. Pentru a-și îndeplini visul din copilărie de a deveni erou, banalul și lipsitul de strălucire Saitama s-a antrenat atât de intens încât i-a căzut tot părul. Totuși, munca sa asiduă a dat roade. Acum, este nevoie de un singur pumn pentru a învinge majoritatea răufăcătorilor din oraș. Din păcate, faptul că își doboară adversarii dintr-o singură lovitură este, de fapt, extrem de plictisitor — dar totul se schimbă atunci când un cyborg pe nume Genos, dornic să-i devină discipol, îi propune să se alăture împreună Asociației Eroilor.