Din zi în zi îmi pare mai rău că am lipsit atâta timp de pe baricade. Găsesc noi și noi motive să spun tuturor „am avut dreptate!”.
În 2008 domnul Iulian Urban, senator în Parlamentul României, ales în circumscripția nr. 25 Ilfov, scria pe site-ul domniei sale un articol în care avertiza asupra agravării și intensificării în țara noastră a episoadelor de violență extremă în rândul copiilor. Un veritabil semnal de alarmă.
Și cum credeți că-și începe domnul senator articolul? Citez:
Numarul minorilor de sub 14 ani care comit crime este in continua crestere in Romania! Iar mass-media stie de ce. Stateam aseara la TV si ma uitam pe ANIMAX impreuna cu fiul meu. Am ramas perplex sa vad ca ruleaza TOT FELUL DE IDIOTENII DE DESENE ANIMATE JAPONEZE CU COPII CARE TAIE SI OMOARA CU SABIA ALTI COPII. In tot aceste timp CNA-ul sta cu mainile in san sau asteapta sa scriem noi despre aceste lucruri ca sa se sesizeze, iar copii isi omoara partenerii de joaca in Romania!
Sublinierile îmi aparțin.
Să ne mai mirăm, în atare condiții, că în țara noastră au loc crime violente între copii, între parteneri de joacă, așa cum pomenește restul articolului? Mulțumim lui Dumnezeu că Animax nu mai este pe cablu, dar cu ce preț? Merită viața unui copil să fie monedă de schimb pentru declanșarea schimbării?
Cine mă cunoaște știe că sunt apolitic. Dar îl susțin necondiționat pe acest senator, Urban Iulian, pentru că a avut luciditatea și bunul simț de a spune lucrurilor pe nume. Flagelul anime poate fi oprit, odată pentru totdeauna. Tot ce ne trebuie este puțină cooperare și interes la nivelul autorităților și reprezentanților statului. Și se pare că lucrurile încep să se miște. Încet, dar sigur.