Great Teacher Onizuka – Recenzie Anime

Great Teacher Onizuka este unul din puținele anime-uri pe care am reușit să le văd din lista de anime-uri pe care mi-am propus să le văd în anul 2024. Un anime clasic care combină umorul absurd cu lecțiile de viață neașteptate și… dar hai să vedem recenzia, de fapt.

Great Teacher Onizuka începe cu o premisă care pare făcută să-i aducă lui Onizuka concedierea: un fost lider de gașcă de motocicliști, în vârstă de 22 de ani, decide să devină profesor doar ca să întâlnească fete de liceu. Da, asta e motivația. Și totuși, cumva, se dezvoltă o poveste bizar de eficientă și adesea emoționantă despre răscumpărare, elevi „ciudați” și un profesor complet nebun care, oricum, rezolvă totul.

Structura e simplă și previzibilă:

• Un elev sau un grup de elevi încearcă să-l dea afară pe Onizuka.
• Haosul izbucnește.
• Onizuka, printr-un delir total, repară tot.
• Elevii devin adepți loiali.
• De la capăt.

Această formulă se tot reia pe tot parcursul anime-ului, și surprinzător, funcționează. Niciun complot complicat, niciun geniu care să fie cu zece mișcări înainte – doar episoade cu o singură problemă, ritm decent și mult umor. Structura nu devine copleșitoare, exact ce-ți trebuie de la o comedie slice-of-life relaxată.

Nu pot să spun că l-am urmărit continuu, episod după episod. Din potrivă, mi-a luat câteva luni bune să-l văd. Poate un an? Nu știu.

Puncte forte ale Great Teacher Onizuka

Are un farmec ciudat faptul că GTO nu încearcă să fie ceva ce nu este. E o comedie liceală cu lecții de viață, energie haotică și un protagonist care, sincer, nu ar trebui să fie niciodată lăsat aproape de copii — dar care, surprinzător, ajunge să fie singurul adult din cameră care chiar ajută.

Exact ca în școlile din România. Profesorii se întrec să fie incompetenți, să demonstreze care e cel mai incompetent în timp ce o terță parte rezolvă, sau încearcă să rezolve, problemele.

Comedia lovește aproape mereu, datorită personalității absurde a lui Onizuka și expresiilor sale faciale. Fața lui exprimă aproape orice emoție umană, într-un mod exagerat, absurd și deseori hilar. Mult mai bun decât picăturile de sudoare sau venele care pocnesc pe frunte, pe care le vezi în alte anime-uri.

Și povestea are suflet. Onizuka poate să nu se intereseze prea mult de materii, dar oferă lecții de viață prin metode complet neortodoxe (și deseori ilegale). E egoist, leneș și scârbos — dar și altruist și surprinzător de perspicace. Când decide să ajute pe cineva, o face cu tot sufletul, chiar dacă iese „șifonat” la final.

Și, nu în ultimul rând, Onizuka e cel mai bun cosplayer.

Puncte slabe

Să nu ne facem iluzii — GTO are și el probleme lui.

Animația? Nu e grozavă. Mai ales când vine vorba de reprezentarea vârstei. Onizuka (un adult în toată firea) arată de multe ori la fel ca elevii săi — unii dintre ei de doar 14 ani. Singurul indiciu real e înălțimea. Multe dintre personaje arată fie ca adulți miniaturali, fie ca niște copii uriași, în funcție de scenă. Mai amuzant decât deranjant, dar tot o problemă.

De asemenea, nu știu dacă asta e o problemă la mine, dar majoritatea personajelor parcă sunt făcute de aceeași actori. Cel puțin fetele mi se păreau că sună toate la fel.

Și, deși voice acting-ul e acceptabil, nu-i chiar grozav pentru standardele moderne. Sunetul per total nu ține pasul cu producțiile de azi, deși melodiile de opening sunt catchy fără discuție.

Evangelion, cu toate problemele sale narative, măcar făcea personajele să arate credibil ca vârstă. GTO? Nu prea.

Personaje de urmărit

Onizuka este atât steaua, cât și buldozerul. E contradictoriu în cel mai bun mod posibil. Pervertit, lacom și leneș — dar și incredibil de inventiv, emoțional inteligent (uneori) și mereu gata să se bage în situații ridicole ca să ajute pe cineva.

Dar adevărata stea secundară? Urumi Kanzaki.

Kanzaki e raritatea care nu devine un fanboy obedient după ce „se alătură” lui Onizuka. Păstrează zâmbetul acela pervers, latura manipulativă și energia de mică „antagonistă” care o face să pară reală. Nu renunță complet la partea haotică care a făcut-o interesantă de la început. E acea clasică transformare din dușman în aliat — dar executată mai bine decât ai crede pentru o comedie cu tente de slice-of-life.

Ea și-a păstrat atitudinea. Restul? Mai puțin.

Animația din Great Teacher Onizuka și ciudățenii vizuale

Animația GTO e cel mai bine descrisă ca funcțională — până încerci să-ți dai seama ce vârstă au personajele.

Elevii de gimnaziu? Arată ca adulții. Onizuka? Arată uneori ca un elev. Ajungi să te întrebi dacă privești copii sau o echipă de vânzări. E o ciudățenie care nu strică anime-ul, dar provoacă câteva râsete neintenționate.

Și totuși, expresiile faciale sunt partea unde strălucește anime-ul. Mă repet, dar fața lui Onizuka ar putea să ducă întreaga comedie singură. Exprimă fiecare emoție imaginabilă, adesea în cele mai absurde și exagerate forme posibile. În loc să folosească „scurtături” vizuale ca picăturile de sudoare sau venele care pocnesc, anime-ul se duce într-un punct extrem și îi transformă fața într-un coșmar cu accente Looney Tunes. Și funcționează.

Asta e rețeta unui anime de comedie bun. Elemente simple, duse la extrem, dar la un extrem care să o dea uneori în penibil. Să stârnească râsul natural.

Momente bizare

Desigur, n-ar fi un anime din anii ’90 fără niște aberații totale.

Ce fac acei „extratereștri”? E o nuntă. Apoi un elev se dovedește a fi posibil unul dintre ei? Fără explicații, fără continuare. Pur și simplu — extratereștri. Punct.

Și fetele ganguro? Parcă au fost scufundate în vopsea portocalie și atacate de un stand de machiaj. Probabil o satiră la moda ganguro, dar chiar dacă nu prinzi referința, merită văzute. Au adormit în solar? Au fost desenate pentru râs? Probabil da la ambele.

Concluzie – Ne uităm la Great Teacher Onizuka?

Da, Great Teacher Onizuka e un dezastru. Dar e dezastrul meu preferat.

E prost, amuzant, emoționant, inconsecvent și complet nepăsător la reguli. Nu ține la lustru sau realism — vrea doar să te distrezi în haos. Și cumva, prin toate defectele lui, rămâne memorabil într-un mod rar întâlnit.

Până una-alta — ora s-a terminat.